Interviu cu Sebastian Moldovan - campion Classic Bodybuilding

Buna tuturor, astazi am facut un interviu cu Sebastian Moldovan - Campion la Classic Bodybuilding

De cât timp te antrenezi?

Sebastian: Anul acesta în septembrie s-au împlinit 10 ani de când am început să merg la sală
Ce varsta ai?
Sebastian: 26 ani implinesc in Februarie 2020
Ce sporturi ai mai practicat?
Sebastian: Înainte să mă apuc de culturism, am mai încercat fel și fel de sporturi, cum ar fi fotbal, handbal, tenis de masă, taekwondo, toate acestea cât timp am fost în școala generală, dar nici unul nu m-a atras. În rest am fost mai mult atras de jocurile pe calculator, hobby pe care îl am și în ziua de astăzi.
Ai mai concurat? Unde, când?
Sebastian: Primul concurs la care am participat a fost campinatul național de seniori din 2012 unde am ocupat ultimul loc, fiind junior mic în perioada aceea, era de așteptat, dar a fost o experiență în plus pentru următoarele concursuri, m-am obișnuit cu scena, cu pozițiile obligatorii, etc. Tot în 2012 am participat la Cupa României în Bistrița, unde am luat medalia de argint la categoria bodyfitness. În 2013 am participat în sfârșit la campionatul național de juniori la Slobozia, unde am câștigat medalia de aur la categoria +70kg juniori mici, în același an am participat pentru prima dată la Pro Nutrition Grand Prix unde am ocupat locul 4 la categoria -90kg juniori. În 2014 am participat din nou la Iași la naționalele de juniori unde am câștigat din nou medalia de aur la categoria 75kg. După acest concurs am luat o pauză de la a concura până în anul 2017, unde am participat la Tiger Classic, categoria bodybuilding classic, unde am luat medalia de bronz. După acest concurs am participat din nou la Pro Nutrition Grand Prix, la categoria bodybuilding clasic, dar de data asta nu am intrat în finală. În 2018 am luat din nou pauză deoarece a fost o perioadă de tranziție când m-am mutat în București și bugetul nu era îndeajuns pentru a susține ambele variante, doar una din ele. Am revenit anul acesta, m-am pregătit împreună cu Ștefan-Florin Coșovanu și am reușit să scot cea mai bună formă a mea de până acum, atât ca masă musculară dar și condiționare, câștigând categoria și open-ul la bodybuilding clasic la Pro Nutrition Grand Prix, Apollo Classic și open-ul la Classic Physique în cadrul concursului Semtex Grand Prix.
Cum arată antrenamentul tău, câte zile pe săptămână?
Sebastian: Am 4 antrenamente cu greutăți pe săptămână, împărțite așa:
Spate + deltoid posterior
Pectorali + deltoid median și anterior
Cvadriceps + biceps femural
Biceps + triceps + gambe
În zilele de pauză, fie fac cardio LISS, fie mă odihnesc.
Grupele mele preferate de antrenat sunt cvadricepsul, bicepsul femural, spatele și tricepsul.
Care este exercițiul tău preferat?
Sebastian: Exercițiul meu preferat este presa pentru picioare.
Ce mănânci în pregătirea pentru concurs față de off-season?
Sebastian: În pregătirea de concurs meniul este asemănători cu cel din off, doar cantitățile diferă, mai ales la proteină, în off-season nefiind nevoie de o cantitate foarte mare de proteină pentru a pune masă musculară, 1,5g/kg ajung din punctul meu de vedere, în schimb în pregătire poate urca chiar și la 3-4g/kg.
Sursele principale de carbohidrați sunt ovăzul, mălaiul, orezul brun/basmati, orez alb sau un carbohidrat cu un indice glicemic mai mare după antrenament, cartofi dulci sau albi (cartofulului alb îi poate fi scăzut indicele glicemic ținându-l în apă rece peste noapte).
Sursele de proteină în off sunt carnea de pui, vită, porc, pește, ca surse vegetale folosesc năut (sunt înnebunit după humus), fasole, linte, mazăre. Ca surse de grăsimi folosesc untul de arahide sau orice alte oleaginoase (untul de caju e preferatul meu), oleaginoase crude sau coapte ca gustare, avocado, și pește gras. În off-season în schimb cheaturile sunt mai frecvente decât în pregătire, bineînțeles. 
Ce suplimente folosești?
Sebastian: Folosesc suplimentele de la Vitabolic și fie că sunt în pregătire, fie că sunt în off-season, tot timpul am pre-workout, creatină, pudră proteică, glutamină, omega3, enzime digestive. Vitamine și minerale folosesc doar în funcția de carențe dacă există și iau fiecare supliment separat, niciodată un complex de multivitamine și minerale.
Unde te antrenezi acum?
Unde te pot găsi persoanele interesate sa colaboreze cu tine?
Sebastian: Antrenez în Bistrița, la sala Wefit.Club Fitness
Ce sfat i-ai da unui incepator in sala de fitness?
Sebastian: L-aș sfătui să mănânce corect în primul rând, să învețe să-și calculeze macros, etc. În al doilea rând, i-aș spune să se concentreze pe mișcare, nu să mute greutatea din punctul A în punctul B, foarte multe persoane încă au concepția că dacă vrei să "te definești", trebuie să faci repetări multe cu greutăți mici, iar când vrei să te îngrași, repetări puține cu greutăți mari, dar este greșit.
Contact:
Sebastian Moldovan:
Instagram: @sebastianmfitness 
World of Fitness 

Scrie un comentariu

Please note, comments must be approved before they are published